Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a sancţionat cu 155.000 de lei societatea Distribuţie Energie Electrică România (DEER) pentru nerespectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor (producător și consumator, în același timp) la reţelele de energie electrică.

ANRE a finalizat o acţiune de control desfăşurată la societatea Distribuţie Energie Electrică România (în zona de competenţă a fostei Societăţi de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord) în cadrul căreia s-a verificat respectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la reţelele de energie electrică.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că operatorul de distribuţie a stabilit incorect soluţii de racordare generând, astfel, costuri suplimentare pentru prosumatori, a furnizat prosumatorilor, prin intermediul paginii de internet, informaţii incomplete privind documentaţia necesară racordării la reţeaua de energie electrică şi a completat incorect conţinutul Avizelor Tehnice de Racordare (ATR) şi al Certificatelor de Racordare (CR).

Pentru faptele săvârşite, societatea Distribuţie Energie Electrică România a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 155.000 lei, dispunându-se, totodată, măsuri şi termene de conformare în vederea remedierii situaţiilor neconforme constatate, se mai arată în comunicatul ANRE.

DEER este societatea de distribuţie a energiei din cadrul grupului Electrica.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentViața în Capitală riscă să devină un lux. Cum a ajuns Bucureștiul atât de scump
Articolul următorLegea care permite cumpărarea vechimii pentru pensie, promulgată de președintele Iohannis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau